Cardiologie




- ASPIRINA SI PREVENIREA MALADIILOR CARDIOVASCULARE
- CE ESTE TENSIUNEA ARTERIALA?
- AM HIPERTENSIUNE. CUM MA TRATEZ?
- DUREREA DE INIMA-CARDIOPATIA ISCHEMICA, ANGINA PECTORALA, INFARCTUL MIOCARDIC

ASPIRINA SI PREVENIREA MALADIILOR CARDIOVASCULARE
Aspirina a fost sintetizata de casa Roussel la sfarsitul secolului al XIX-lea si introdusa in terapie de Dreser. In mod traditional aspirina se folosea pentru actiunea ei sudorifica, antitermica si antiinflamatoare. Incepand cu anul 1960, cercetarile au aratat o noua si interesanta actiune antiplachetara a aspirinei. Pe seama acestei noi actiuni terapeutice a aspirinei au aparut in literatura de specialitate o serie de lucrari, mai ales in legatura cu mecanismul de actiune si cu doza eficace antiplachetara, uneori prezentandu-se date contradictorii. De aceea, mi-am propus sa prezint in acest articol, in mod sintetic, mecanismul de actiune antiplachetar, cunoscandu-se rolul plachetelor in maladiile cardiovasculare (MCV). Aspirina are un rol important in prevenirea maladiilor cardiovasculare gratie actiunii sale asupra plachetelor sangvine. Aspirina inhiba ciclooxigenaza (CO), o enzima cu rol esential in producerea tromboxanului–A2 (TXA2).
TXA2 este o prostaglandina produsa de plachetele sangvine care induce agregarea lor, fiind in acelasi timp un puternic vasoconstrictor. Aceasta inhibitie este reversibila, deoarece plachetele sunt incapabile sa produca CO.
Inhibitia CO prin aspirina faciliteaza producerea prostaciclinei (PG12) in celulele endoteliale ale vaselor. PG12, contrar TXA2, impiedica agregarea plachetara si este un puternic vasodilatator. Acest efect este reversibil pentru ca celulele endoteliale sunt capabile sa produca CO. Posologia optimala a aspirinei in prevenirea MCV va fi aceea care produce o inhibitie maxima a productiei de TXA2 si cu o supresie minima a productiei de PG12. Se pare ca aceasta doza nu a fost inca bine precizata. S-a demonstrat ca 325 mg/zi de aspirina inhiba producerea de TXA2, fara a inhiba semnificativ producerea de PG12. Exista, probabil, o doza sub care aspirina nu poate bloca complet producerea de TXA2; studii recente arata ca aceasta doza ar fi de ordinul 40-80 mg/zi. Alti autori arata ca 160 mg/zi de aspirina ar fi eficace in prevenirea MCV.

De asemenea, s-a demonstrat ca 80-100 mg/zi par a avea acelasi efect asupra plachetelor sangvine, ca si dozele ridicate de ordinul 600-1000 mg/zi. Dozele ridicate pot expune bolnavii la accidente hemoragice grave, uneori cu consecinte fatale. Mediind dozele de aspirina folosite in maladiile cardiovasculare, se considera ca dozele eficace si neriscante sunt cuprinse intre 160-325 mg/zi. De regula, se foloseste aspirina tamponata sau neutralizata cu bicarbonat de sodiu. Multi practicieni utilizeaza doza de 325 mg/zi pentru prevenirea episoadelor ischemice tranzitorii. In cazul de angor pectoris instabil, precum si la subiectii care au suferit un infarct miocardic, se recomanda aceeasi doza de 325 mg/zi de aspirina tamponata.

Noua actiune terapeutica a bine-cunoscutei aspirine trebuie sa induca farmacistului contemporan noi preocupari si chiar inchietudini in legatura cu posibilele potente ale moleculelor active biologic.
Aceasta dinamica terapeutica este pusa pe seama adancirii aventurii stiintifice care merge in pas cu patrunderea in intimitatea structurilor si a interrelatiilor electronice. Din acest motiv, farmacistul care trebuie sa detina monopolul medicamentului, datorita formatiei sale polivalente, este obligat sa se informeze in permanenta, asumandu-si raspunderea, alaturi de medic, pentru asigurarea sanatatii populatiei.

CE ESTE HIPERTENSIUNEA ARTERIALA?
Sangele este transportat de inima la tesuturile organismului prin artere, presiunea sangelui reprezentand forta cu care impinge sangele in peretii arterelor. La fiecare bataie a inimii (60-70 batai pe minut in repaus) se pompeaza sange in artere. Presiunea arteriala este maxima in momentul contractiei inimii si pomparii sangelui. Aceasta se numeste presiune arteriala sistolica. Cand inima se relaxeaza, intre batai, presiunea arteriala scade. Aceasta reprezinta presiunea arteriala diastolica. Tensiunea arteriala este considerata normala atunci cand are valori mai mici de 140/90 mm Hg.

Anumite activitati fac ca presiunea arteriala sa creasca sau sa scada. De exemplu, daca alergati dupa autobuz presiunea arteriala creste. Cand dormiti presiunea arteriala scade.
Aceste variatii ale presiunii arteriale sunt normale. Unele persoane au o presiune arteriala ce sta majoritatea timpului la valori ridicate. Sangele acestor persoane impinge in peretii arterelor cu o forta mai mare decat in mod normal. Vorbim in acest caz despre hipertensiune.


AM HIPERTENSIUNE. CUM MA TRATEZ?

Raspunsul e simplu in cazul hipertensiunii de cauza necunoscuta, asa cum se intampla la peste 95% dintre pacientii ce poarta acest diagnostic. Traiesti cu ea toata viata si trebuie sa ii porti de grija permanent. Pentru ca de hipertensiune nu te poti vindeca, asta e clar, din moment ce nu se cunoaste factorul declansator, pe cand chestia cu nevasta e discutabila din punct de vedere al curabilitatii.


Sperante de vindecare
exista la sub 5% dintre pacientii hipertensivi, si anume la cei cu hipertensiune secundara, la care se poate identifica si trata cauza. Cu alte cuvinte, din moment ce tensiunea ta a sarit de 140/90 mm Hg si se incapataneaza sa stea asa la mai multe determinari, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca nu o sa te mai paraseasca. Si ca singura ta solutie este sa incerci sa o controlezi permanent. Si daca putin mai sus am demonstrat ca treaba cu nevasta e putin diferita de treaba cu hipertensiunea, trebuie sa recunosc ca din fraza anterioara se poate identifica o asemanare.


Cel mai simplu e sa inghiti pastile
. Devine putin mai greu daca trebuie sa le iei de mai multe ori pe zi sau daca au efecte adverse. Dar daca ai noroc si gasesti un cardiolog priceput care sa stabileasca o schema de tratament simpla si eficienta, lucrurile sunt ca si rezolvate.


Cel mai greu
este sa incerci, dar mai ales sa reusesti sa iti modifici stilul de viata, si asta indiferent daca ai sau nu hipertensiune. In primul si in primul rand, pacientii nu au habar ca scaderea in greutate, exercitiul fizic regulat, oprirea fumatului sau un regim cu mai putina sare pot determina reducerea valorilor tensionale. In al doilea rand, alimentele care contin multa sare sau multe grasimi continua sa fie un mister pentru majoritatea pacientilor. Si nu in ultimul rand, chiar daca stiu ca un regim hiposodat este necesar pentru controlul tensiunii arteriale, si chiar stiu ce alimente sa evite, cei mai multi pacienti nici macar nu incearca sa adere cat de cat la o alimentatie cu sare mai putina. Din principiu. Nu discutam cazul in care pacientii hipertensivi sunt diabetici si dislipidemici. In loc sa ceara sfatul unui dietetician, care sa le ofere o serie de variante de mancaruri sanatoase si relativ accesibile, pacientii in cauza, considerand ca singura solutie pentru boala lor este consumul zilnic de iarba sau fan, lucru inspaimantator ce-i drept, vireaza rapid catre carnati cu cartofi prajiti in untura si cu muraturi.


DUREREA DE INIMA-CARDIOPATIA ISCHEMICA, ANGINA PECTORALA, INFARCTUL MIOCARDIC

Angina este modul prin care inima ne spune ca nu are suficient oxigen pentru ceea ce i se cere sa faca. Aceasta se intampla atunci cand arterele coronare (arterele care iriga inima cu sange) sunt blocate din cauza procesului de arteroscleroza. In urma acestui proces, pe peretele arterelor se depun placi de grasime calcificata, care vor reduce debitul sangvin la acel nivel. O alta cauza a anginei este reprezentata de situatia in care efortul care se solicita din partea inimii este peste capacitatile pe care ea le are sau de situatiile in care are nevoie de mai mult oxigen decat in conditii normale. Angina mai apare si in cadrul altor boli cum ar fi anemia, bolile valvulare aortice, tulburarile de ritm cardiac sau functionarea exagerata a glandei tiroide.
Bolile coronariene constituie prima cauza de deces in intreaga lume, deci si in Romania. In S.U.A., de exemplu, anual, peste 1,5 milioane de oameni fac infarct miocardic si o treime dintre acestia mor in urma infarctului. In ansamblu, bolile cardiace ucid mai multi oameni decat toate celelalte cauze de deces la un loc. Angina este intalnita mai ales la cei in varsta de peste 30 de ani si este mai frecventa la barbati. Iar daca tinem cont de faptul ca cel putin o treime din populatia de peste 30 de ani sufera de hipertensiune arteriala, vom putea aprecia si mai exact cat de grava este situatia din acest punct de vedere.


Parteneri


Pentru informaţii suplimentare efectuaţi click pe pictogramă.
CABINET MEDICAL OFTALMOLOGIC DR. MOTAS MARIA INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE
OMINI CLINIC CABINET DE MEDICINA DENTARA CRISDENT - DR. LITCANU CRISTINA
BIOMEDICA CENTRUL DE RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA NICOLINA
CAB STOMATOLOGIC DR. DIANA MIREA POLICLINICA MEDICALTOP
CAB. STOMATOLOGIC DR. BEATRICE VELICU MEDFIZ - CENTRU DE RECUPERARE MEDICALA
CENTRUL MEDICAL POPARLAN CABINET OFTALMOLOGIC SI OPTICA - DR. DARABA
DERMACENTER SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PIATRA NEAMT
S.C. CARDIOR S.R.L. - DR. LAZAR WHITE WORKS
CAB. STOMATOLOGIC Dr. GORONEANU MARIANA CLINICA PEDILIFE
DANIDENT - POLICLINICA STOMATOLOGICA CLINICA PSIDENT