Sfaturi medicale



CATARACTA - Dr. Andrei Filip - medic specialist oftalmolog

adăugat 14/12/2008

CATARACTA - Dr. Andrei Filip - medic specialist oftalmolog CATARACTA - Dr. Andrei Filip, medic specialist oftalmolog, Clinica Ama Optimex Bucuresti
Cataracta este o afectiune oftalmologica ce determina scaderea progresiva a vederii prin pierderea calitatii cristalinului. Cristalinul este lentila ochiului si se afla imediat in spatele partii colorate a ochiului, irisul. Caracteristica principala a cristalinului este acomodatia, prin care intelegem capacitatea de a vedea la toate distantele. Aproximativ 70% din persoanele de peste 60 de ani vor dezvolta cataracta; exista insa cazuri in care aceasta afectiune poate fi intalnita si la persoane mai tinere. Cataracta poate fi congenitala sau dobandita. Inaintarea in varsta este insa cea mai importanta cauza de aparitie a cataractei. Alti factori ce pot influenta sau determina aparitia cataractei sunt: medicamentele (ex.:cortizonul), mediile toxice, bolile sistemice (ex.diabet), traumatismele, expunereala raze ultraviolet si nu in ultimul rand ereditatea. In stadiile avansate, netratata, cataracta poate produce complicatii grave.
De cele mai multe ori cataracta afecteaza ambii ochi, sunt foarte rare cazurile in care cataracta apare doar la un singur ochi. Scaderea vederii, datorate cataractei nu este insotita de durere. Principala acuza a pacientului este scaderea progresiva a vederii sau incetosarea acesteia. Pacientul este nemultumit de vederea sa si incearca in zadar schimbarea ochelarilor. Singura metoda de tratament este cea chirurgicala (operatia). Prin operatie medicul, inlocuieste cristalinul cataractat (opacificat) cu unul artificial. In momentul de fata, datorita tehnologiei foarte avansate, operatia de cataracta a devenit foarte putin traumatizanta pentru pacient, recuperarea vizuala fiind de cele mai multe ori spectaculoasa. Operatia de cataracta cu ultrasunete sau facoemulsificarea cu ultrasunete, cu implant de cristalin artificial foldabil (pliabil) este cea mai moderna metoda de tratament, efectuandu-se printr-o incizie (taietura) atat de mica incat nu este nevoie de sutura (cusatura). Operatia dureaza foarte putin, se face cu anestezie locala, este fara internare, pacientul pleaca acasa dupa operatie, urmand sa stea cu pansament la ochiul operat pana in ziua urmatoare cand se prezinta la controlul postoperator. Operatia de cataracta cu ultrasunete are o rata foarte mare de reusita.
In cazul operatiei de cataracta cu ultrasunete este deosebit de important ca operatia sa se faca la momentul oportun, respectiv momentul in care pacientul nu mai are confort vizual. In cazul in care cataracta este foarte avansata creste riscul de aparitie al complicatiilor atat in timpul operatiei cat si dupa. De asemenea, in cazul in care cataracta este foarte veche (alba) sau momentul oportun pentru interventie este depasit cu mult timp, exista riscul ca operatia cu ultrasunete sa nu se mai poata efectua; in acest caz se poate opta pentru operatia de cataracta prin metoda extracapsulara, o metoda foarte traumatizanta (in comparatie cu facoemulsificarea), cu incizie (taietura) mare, recupararea dupa operatie fiind mult mai lenta si cu rezultate vizuale nu atat de bune ca prin metoda cu ultrasunete.
Pacientul trebuie sa respecte indicatiile pe care le primeste de la medicul oftalmolog atat inainte de operatie cat si dupa. Tratamentul postoperator, respectat de catre pacient influenteaza in mod direct rezultatul vizual final. Dupa operatia de cataracta cu implant de cristalin artificial se pierde acomodatia, respectiv, capacitatea de a vedea la distanta si la aproape fara ochelari, astfel pacientul va avea nevoie de ochelari de aproape sau de distanta, dupa necesitate. In momentul de fata sunt disponibile cristaline artificiale multifocale, ce compenseaza in mare parte acomodatia.
In concluzie, este bine ca operatia de cataracta sa se faca in momentul in care confortul vizual scade. Asteptarea nu duce decat la complicatii si la scaderea calitatii vietii.



Parteneri


Pentru informaţii suplimentare efectuaţi click pe pictogramă.
WHITE WORKS INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE
S.C. CARDIOR S.R.L. - DR. LAZAR DERMACENTER
CENTRUL MEDICAL POPARLAN POLICLINICA MEDICALTOP
CAB. STOMATOLOGIC Dr. GORONEANU MARIANA CLINICA PSIDENT
CABINET DE MEDICINA DENTARA CRISDENT - DR. LITCANU CRISTINA CLINICA PEDILIFE
DANIDENT - POLICLINICA STOMATOLOGICA BIOMEDICA
CABINET OFTALMOLOGIC SI OPTICA - DR. DARABA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PIATRA NEAMT
CAB STOMATOLOGIC DR. DIANA MIREA CAB. STOMATOLOGIC DR. BEATRICE VELICU
CABINET MEDICAL OFTALMOLOGIC DR. MOTAS MARIA MEDFIZ - CENTRU DE RECUPERARE MEDICALA
CENTRUL DE RADIOLOGIE SI IMAGISTICA MEDICALA NICOLINA OMINI CLINIC